Unii medici afirmă că grăsimea acumulată în jurul organelor interne precum inima, ficatul sau pancreasul – invizibilă cu ochiul liber – ar putea fi la fel de periculoasă ca și stratul de grăsime acumulat extern, sub piele.
Pornind de la această observaţie a fost creată dieta Educogym, care funcţionează pe principiul „cui pe cui se scoate”. În acest regim se combină exerciţiile fizice cu o dietă alimentară bogată în grăsimi şi proteine, renunţându-se total la carbohidraţi şi zahăr.
De asemenea, în această dietă este interzis consumul de băuturi alcoolice, iar fructele, cerealele şi iaurtul nu sunt recomandate.
Rezultatele pot fi spectaculoase: în două săptămâni puteţi pierde aproximativ 10 kilograme.
Partea de exerciţii fizice presupune maximum 20 de minute de efort intens, prin ridicarea de greutăţi, în fiecare zi fiind lucrată o altă parte a corpului.
Exemplu de meniu pentru o zi:
Mic dejun – somon afumat şi cremă de brânză
Prânz – carnea de peşte gras cu nuci sau avocado
Cină – friptură cu cremă de brânză sau o omletă cu brânză.
În primele zile de dietă pot apărea dureri de cap, lipsă de energie, modificări ale dispoziţiei, dar şi oboseală musculară.