Obezitatea afectează mare parte din populaţia României

Mai mult de jumatate dintre romani declara ca se confrunta cu problema kilogramelor in plus. Statisticile arata ca o treime (34%) din populatia Romaniei este supraponderala, iar aproximativ un sfert (20%) sufera deja de obezitate.

Studiul are la baza ultimele date prezentate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. In 2008, OMS estima ca 51% dintre romani erau supraponderali si obezi. Astazi, statisticile locale confirma raspandirea larga a obezitatii la peste jumatate din populatia tarii.

Concluziile studiului arata ca:

  • peste 56% dintre barbatii romani sunt supraponderali si obezi, in timp ce in randul femeilor 48% se confrunta cu aceasta afectiune;
  • 18% dintre tinerii cu varste intre 15-24 de ani sunt supraponderali
  • cele mai avansate forme de obezitate sunt intalnite la persoanele cu varste intre 45-64 ani (25,2%);
  • in total, populatia Romaniei are aproximativ 200.000 tone de exces ponderal;

 

Obezitatea si supraponderea reprezinta o problema majora de sanatate in lumea moderna si principalul factor in scaderea sperantei de viata si a calitatii vietii. Boala metabolica severa, obezitatea este cauzata de o serie de factori precum cei medicali, alimentari, sociali, ereditari  sau emotionali. Netratata, aceasta afectiune conduce la dezvoltarea altor boli asociate precum: diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala, valori crescute ale colesterolului si alte astfel de patologii.

“Obezitatea atrage o serie de consecinte ingrijoratoare pentru sanatatea oamenilor. Din studiul pe care l-am efectuat, a reiesit ca dintre persoanele care au exces ponderal, peste 70% nu au tinut nici macar o dieta, semn ca nu constientizeaza impactul pe termen lung al obezitatii. Iar dintre aceia care insa au urmat un regim alimentar, aproximativ 40% s-au declarat nemultumiti de rezultate. De aceea, noi, medicii, trebuie sa prevenim raspandirea acestei boli si, mai mult, sa oferim cel mai eficient tratament. La ora actuala, chirurgia metabolica este  singura solutie care raspunde nevoilor acestor pacienti”, a declarat dr. Catalin Copaescu, Medic Primar Chirurgie Generala, director general Ponderas.

Pentru tratarea obezitatii si a afectiunilor pe care le cauzeaza, chirurgia metabolica este recunoscuta la nivel international ca fiind cea mai eficienta solutie de tratatament. Cu ajutorul chirurgiei metabolice, pacientul surpaponderal si obez pierde atat excesul ponderal si isi amelioreaza, pana la vindecare, bolile metabolice.

Ardealul, zona cea mai afectata de obezitate

Conform aceluiasi studiu efectuat de Ponderas, dintre regiunile Romaniei, Ardealul se confrunta cel mai mult cu problema obezitatii, aflandu-se in topul zonelor afectate. Aproximativ 21% dintre respondentii care locuiesc in Ardeal si Banat au declarat ca sufera de obezitate. Pe locul urmator, cu 17,2% persoane obeze din totalul de locuitori se regaseste Oltenia.

Studiul a fost realizat de compania de cercetare de piata GfK Romania, la initiativa Ponderas, pe un esantion reprezentativ la nivel national, de 1.608 persoane, barbati si femei, cu varsta peste 15 ani, iar perioada in care s-a derulat a fost martie 2013. Rezultatele studiului sunt reprezentative la nivel national pentru populatia Romaniei cu varsta peste 15 ani, avand o marja de eroare de ±2.4%.

Tagged with 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>