STUDIU Exerciţiile fizice contează ca durată săptămânală

Potrivit unui studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea Queen’s din Canada, nu contează de câte ori pe săptămână faci sport, cât timp respecţi durata indicată de specialişti.

Ei au evidenţiat că 150 de minute de exerciţii fizice la intensitate moderată au efecte benefice asupra organismului, scăzând riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare şi a diabetului.

„Important este ca adulţii să includă măcar 150 de minute de activitate fizică săptămânală în programul lor“, a declarat unul dintre cercetători, Ian Janssen, citat de „The Huffington Post“, el arătând că frecvenţa, în cursul celor şapte zile, nu este importantă.

Studiul a inclus 2.324 de canadieni cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani şi s-a desfăşurat pe o durată de cinci ani. Cercetătorii i-au separat pe cei activi din punct de vedere fizic de cei inactivi şi au ajuns la concluzia că numărul de şedinţe nu avea impact asupra sănătăţii, importantă fiind durata exerciţiilor dintr-o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>