Toanele fiecărui bărbat în funcţie de zodii

Berbec

Berbecului nu prea îi place să facă reproşuri, fiindcă nu vrea să stârnească cearta. În schimb, dacă nu îi place ceva la tine, nu va ezita să îşi caute pe altcineva. Dacă îţi reproşează ceva, probabil e vorba de lipsa ta de energie şi faptul că nu reuşeşti să ţii pasul cu el, aşa cum i-ar plăcea lui.

Taur

Taurul îţi poate reproşa că te mişti cam încet sau că eşti cam lenşă. Cine vorbea! Exact defectele lui cele mai mari sunt cele pe care le observă imediat la partenera de cuplu. Probabil pentru că nu reuşeşti să îi faci toate mofturile atât de repede pe cât şi-ar dori. Dacă observi asta la iubitul tău, cel mai bine e să i-o retezi scurt din prima, ca să înţeleagă că nu ai de gând să suporţi aceste reproşuri.

Gemeni

Bărbatul Gemeni e destul de tolerant, dar poate deveni critic şi cicălitor când ajunge să cunoască bine pe cineva. Unul dintre reproşurile pe care le face cel mai des e legat de tăcerea ta. Pe undeva îl supără oamenii tăcuţi, pentru că nu reuşeşte să-i citească, însă în acelaşi timp, admiră aerul lor misterios.

Rac

Racul este un bărbat foarte empatic şi tolerant, care, în general, nu are nimic de reproşat nimănui. Dacă găseşte vreun defect cuiva, de obicei îşi ţine părerea pentru el. E valabil mai ales în relaţiile de cuplu, unde are nevoie de linişte şi armonie pe care nu vrea să le strice prin critică şi reproşuri. Dacă îţi reproşează totuşi ceva, se va lega de faptul că nu eşti suficient de afectuoasă cu el.

Leu

Din păcate, Leul nu este un iubit perfect. Vrea ce e mai bun pentru el însuşi, aşa că aşteaptă multe de la tine. Când vede că nu eşti femeia perfectă pe care o visează, este dezamăgit, poate chiar mânios şi îşi varsă nervii pe tine, făcându-ţi tot felul de reproşuri, unele îndreptăţite, altele nu.

Fecioară

Este un partener de cuplu foarte incomod, în principal pentru că e prea critic. Începe să-ţi facă reproşuri încă din prima zi împreună şi dacă la început, sunt mai discrete,cu timpul ajunge să te cicălească toată ziua. Îţi face reproşuri legate de aspectul tău, de felul cum mergi, cum găteşti, cum arată casa ta şi câte şi mai câte.

Balanţă

Bărbatul Balanţă e destul de relaxat în privinţa defectelor tale. Ştie că nici el nu e perfect, aşa că se fereşte să-ţi facă reproşuri. Atunci când o face, se leagă de faptul că eşti prea raţională, că gândeşti prea mult înainte să acţionezi şi că eşti lipsită de spontaneitate.

Scorpion

Scorpionul nu este foarte critic cu iubita lui. În focul pasiunii, nu îi vede decât calităţile şi laudele sunt mai multe decât reproşurile. Cu timpul, pe măsură ce pasiunea se stinge, începe să vadă realitate şi cel mai tare îl deranjează lipsa de reacţie la gesturile lui frumoase, lipsa de interes pentru pasiunile lui şi, în general, pentru lucrurile care îl entuziasmează.

Săgetător

Săgetătorul e destul de dur când nu îi convine ceva la tine. Cele mai multe femei se simt jignite de cuvintele lui, mai ales că majoritatea reproşurilor pe care le face sunt legate de aspectul tău fizic. Nu e vorba de lucrurile pe care le spune, ci de felul cum le spune şi mai ales de faptul că vede doar defectele tale, nu şi pe ale lui.

Capricorn

Capricornul are un simţ critic bine dezvoltat, dar e suficient de diplomat ca să-şi ţină pentru el observaţiile. Nu vei auzi de la el reproşuri legate de felul cum arăţi. În schimb, e posibil să-ţi critice calităţile de gospodină. E un bărbat de modă veche şi crede că orice femeie trebuie să gătească perfect şi să fie în stare să se ocupe de o casă.

Vărsător

În mod clar, reproşurile lui vor fi legate de gelozia ta. Spirit liber, Vărsătorul adoră să flirteze cu alte femei şi uneori chiar calcă strâmb. Iar când îl iei la întrebări, tot el e cel care se supără. De obicei, îţi face acest reproş o dată sau de două ori, apoi îşi caută pe altcineva. Deci, prima dată când auzi că eşti prea geloasă ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tine.

Peşti

Este un om bun şi înţelegător, care nu critică pe nimeni, ci preferă să îndure gesturile sau cuvintele tale, chiar dacă nu îi plac. Aşa se comportă cu toată lumea, nu doar cu iubita. Dacă reproşează ceva într-o relaţie, aceasta e lipsa de implicare şi răceala cu care este tratat.

Tagged with 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title="" rel=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>